Sinele a fost amplu studiat de către psihologii umanişti, fiind pus în legătură cu potenţialul de dezvoltare sau evoluţie a personalităţii. G. Allport (1955) elaborează teoria proprium-ului, unde „Selful reprezintă nucleul fiinţei noastre”, fiind un concept mai larg decât acelea de Eu şi Conştiinţă, iar acesta exprimă procesul de dezvoltare a identităţii proprii, a conştiinţei de sine.
Sinele este văzut de Jung ca arhetipul central – având rol reglator, conferind sens şi ordine psihismului uman, cu o funcţie profund tămăduitoare – nu poate fi desparțit de arhetipul Dumnezeu. Acest concept fiind denumit de Jung, individuare. Sinele reprezintă psihismul spiritualizat la care trebuie să aspirăm (prin „sineizare” – proces de căutare a Sinelui), iar prin procesul de individuaţie psihismul uman îşi poate atinge acestă împlinire, spiritualizându-se. Scopul final al individuaţiei este legat de dezvoltarea, reîntregirea personalităţii şi maturizarea conştiinţei, devenirea Sinelui reprezentând ţelul ultim al procesului de individuare.
K. C. Freeman (1991) vorbeşte despre patru principii ale psihosintezei:
1. Principiul dez-identificării („dez-identification principle”) constă în capacitatea conştiinţei de a-şi observa propriile conţinuturi pentru a le putea controla. Acest principiu este întâlnit într-o altă manieră şi în filosofia lui Krishnamurti sau Gurdjieff. Dez-identificarea intervine inconştient şi este urmată de identificarea cu centrul conştiinţei pure (Sinele).
2. Principiul înţelepciunii interioare („inner wisdom” principle) este legat de îndepărtarea blocajelor şi barierelor existente la nivelul conştiinţei, eliberarea de aceste obstacole având ca rezultat dobândirea unei cunoaşteri superioare, definind capacitatea proprie, existentă în fiecare om de a fi propriul său ghid. Această înţelepciune interioară este cea mai de seamă componentă necesară dezvoltării sau creşterii personale.
3. Principiul voinţei („will principle”) descrie necesitatea unei voinţe active, care să menţină o stare de acceptare a realităţii interioare.
4. Principiul unităţii („unity principle”) are la bază ideea apartenenţei noastre la întreg, fiindcă aparţinem unei astfel de conştiinţe, subliniind relaţia de interdependenţă care există în cadrul componentelor întregului. Acest principiu postulează concepţia gestaltistă că orice sistem este un întreg, iar orice schimbare în una din părţile care îl compun influenţează celelalte părţi şi implicit întregul. R. Assagioli a expus teoria şi practica psihosintezei în numeroase lucrări, cele mai importante fiind: „Psihosinteza – pentru armonia vieţii” (1965) şi „Principii şi metode ale psihosintezei terapeutice”(1977).
V. E. Frankl (1905-1997) lansează conceptul de „Selftranscedere” prin care subliniază capacitatea de transcedere şi cosmizare a omului. Selftranscederea înseamnă ascensiunea spirituală prin depăşirea Sinelui individual, fiind comparabilă cu Sinele transcendent postulat de Ken Wilber. Omul trebuie să găsească un sens, care trebuie căutat dincolo de Sine, acesta fiind Suprasensul comparabil cu Dumnezeu şi sensul spiritual al credinţei religioase.
Ken Wilber propune o abordare integrală în ceea ce privește evoluția conștiinței, pornind de la cele mai joase nivele către cele mai ridicate. Aceasta este privită pe nivele ale gradului de conștientă asupra realității, unde pe fiecare nivel avem o altă perspectiva și o altă semnificație a acesteia, pornind de la materie, către trup, mergând mai departe către minte, suflet și spirit.
Acesta spune că “viziunea asupra lumii este mintea, gândirea, iar baza este trupul, venind din Spirit. Aceste trupuri-minți evoluează, dând naștere la noi lumi pe măsură ce Spiritul își desfășoară propriul potențial, o floare radianta a primăverii Kosmice; nu avem un Big Bang (Marea Explozie) ci un Big Boom (Marea Înflorire).
În fiecare stadiu al dezvoltării, lumea arată diferit, deoarece lumea este diferită – iată care este marea revelație postmodernă.”.
In toate stadiile avem o constiinta care se desfasoara treptat, din ce in ce mai mult, iar cu fiecare treapta de evolutie devine din ce in ce mai constienta de sine, trezindu-se din starea de constiinta normala, catre o stare de constiinta modificata, transpersonala- transconstienta.
Expunand teoria celor patru cvadrante sau a Celor Mari Trei ca fiind fatete ale Spiritului sau ale Vidului. Spiritul fiind descris prin trei limbaje: eu, noi si Acela. Iar Vidul care se manifesta ca subiect si ca obiect, atat la singular cat si la plural, formand astfel cvadrantele, in care fiecare cvadrant isi manifesta esenta sa spirituala, desavarsind-o.
Insa aceste figuri ale cvadranelor reprezinta doar stadiile constiintei medii, din punct de vedere al dezvoltarii istorice. Ele nu iau in calcul stadiile inalte, profunde ale constiintei. Insa, Wilber ne propune mai departe un model de evolutie al constiintei comparat cu Scara, Cataratorul si Privelistea. In care Scara este reprezentata de nivelurile de baza ale constiintei, Cataratorul care reprezinta Sinele, este cel care urca pe scara constiintei, avand o Priveliste diferita de pe fiecare treapta a evolutiei.
Scare se poate dezvolta chiar inainte ca sinele individual sa fie dispus sa ii urce treptele.
Fiecare treapta, sau pivot, cum il numeste Wilber, are o structura de 1-2-3. “Unu, sinele se dezvolta catre un nou nivel al constiintei si se identifica cu acel nivel, devine “una cu el’. Doi, incepe sa se dezidentifice cu el, sa il transceanda. Trei, se identifica cu un nou nivel si se centreaza pe acesta. Noua treapta se sprijina pe cea anterioara, o include si o integreaza in propria sa expansiune, iar aceasta integrare este a treia si ultima subfaza a pivotului.” Procesul evolutiv avand un caracter fluid, curgator iar trecerea este progresiva, Sinele aflandu-se, de fapt, intre etape. O parte se afla pe o treapta inferioara, o parte pe o treapta prezenta si o alta parte, pe nivelul urmator.
Fiecare treapta a dezvoltarii pe care Sinele o strabate, aduce o alta viziune diferita asupra lumii. Aceasta viziune diferita, datorita identitatii diferite pe care o are Sinele in fiecare etapa de dezvoltare, avand atat nevoi cat si o atitudine morala diferita fata de nivelul anterior, pe care l-a parcurs.
Pe aceasta scara, de altfel ca in orice alt process evolutiv, pot aparea evenimente traumatice care pun in dificultate, sau chiar blocheza evolutia Sinelui, intr-o anumita etapa. O pare a Sinelui ramane blocata in etapa in care a avut loc trauma, iar restul poate continua sa creasca, insa o v-a face scindat. De altfel, aceasta disociere poate avea loc in diferitele faze ale dezvoltarii, daca au avut loc evenimente traumatice, iar Sinele tot mai disociat. Daca evenimentul traumatic este sever, dezvoltarea acestiua se poate opri in acel loc. Acea parte care nu se mai dezvolta, este cea care influenteaza viziunea prin care Sinele, priveste lumea. Aceasta parte mica ce ramane in urma, saboteaza Sinele, ducand catre o patologie nevrotica sau chiar psihotica. Raportandu-se la el ca la un “razboi civil interior”. Wilber coreleaza un anumit tip de terapie, pentru fiecare nivel la care ar putea aparea patologia, asa cum avem in schema de mai jos.
Cu cat Sinele urca aceste trepte/pivoti, cu atat nivelul de constiinta se largeste, ducand catre o stare de constiinta cosmica (ne-divina) iar mai departe catre constiinta universala (divina).
Cu toate acestea, avem posibilitatea sa traim o experienta spirituala –experiente de varf sau stare modificata de constiinta- in orice moment al vietii noastre. Acestea experiente pot aparea in mod spontan, in momente de inaltare, de pasiune sexuala, reverie, stari induse de medicamente, aducand transformari profunde vietii si constiintei celui ce le experimenteaza. O persoana care este la nivelul 3, poate avea o experienta de la nivelul 4, insa nu se poate mai sus.
Referindu-ne la stadiile spiritual sau transpersonale ale dezvoltarii (nivelul 7), acesta pot fi atinse doat daca atingem si integram stadiile anterioare, pe fiecare in parte. Adica, acele experiente de varf, devin experiente permanente. Iar totul cere timp si efort sustinut pentru a putea trece de la nivelul de samanta la cel de copac sau padure. Aceste stari, au nevoie sa fie implementate in structura propriei vieti, pentru a putea devenii trasaturi ale persoanei ce experimenteaza starea modificata de constiinta. Faptul ca exista accesarea acelei stari de constiinta, nu este suficient pentru a fi cu adevarat acolo, este nevoie sa se treaca prin fiecare etapa de evolutie, asa cu prezenta mai devrea cei trei pasi de crestere (fuziune-diferentiere-integrare).
Auribundo: “Evolutia spiritual urmeaza logica desfasurarilor succesive; poate face un pas decisive abia cand pasul anterior a fost desavarsit: chiar daca constiinta poate inghiti sau sari anumite etape minore prin ascensiuni bruste, rapide, ea trebuie sa se intoarca pentru a fi sigura ca terenul cucerit este anexat complet si ferm; o viteza mare [ a evolutiei- iar acest lucru este posibil]nu elimina nici pasii care trebuie facuti, nici succesiunea lor”. (Wilber, 2015)
Ambele stari, au ca punct comun depășirea limitelor Eului și a inconștientului personal, dar sunt diferențiate prin faptul că una poate sa fie simultan o experiență atât psihică cât și spirituală iar alta doar spirituală.
Sri Aurobindo consideră cosmică orice experiență non-spirituală care are o sursă dincolo de fizic, emoțional sau mental, dincolo de Eul personal. Pentru Aurobindo divin este sinonim cu „universal”, transcedental, trans-cosmic. Această experiență spirituală având sursa în supraminte.
Dacă un individ are în mod repetat experiența stării de conșiință pură în alternanță cu una din stările relative (veghe, vis sau somn), atunci, treptat, sistemul nervos se obisnuiește să mențină conștiința pură împreună cu una din celelalte stări, până când menținerea ambelor devine o caracteristică obișnuită a sistemului nervos. Când sistemul nervos uman devine complet lipsit de stres, el are capacitatea de a integra și a menține conștiința pură, auto-referitoare, ca un cadru intern de referință care nu se pierde niciodată în timpul ciclului veghe-vis-somn. Astfel, se obține o nouă stare principală a conștiinței, denumită “conștiința cosmică”. “Cosmic” arată dezvăluirea unei capacități mai largi a sistemului nervos, deoarece, conștiința cosmică nu este o sugestie și nici rezultatul înțelegerii unui concept, ci este o experiență individuală care are drept corespondent o stare fiziologica masurabilă științific.
LeShan crede că dacă astfel de experiențe “mistice” sau “extreme” continuă o perioadă lungă de timp, ele pot fi atat de șocante sau puter nice încât mai degrabă pot dăuna și/sau deveni patologice decat sa fie ceva considerat ca trăsătură permanentă, naturală a sistemului nervos uman în stadiile sale mai înalte de dezvoltare.
Conștiința cosmică, de asemenea, o putem denumi prima stare de iluminare stabilă pentru că individul devine iluminat despre identitatea sa esentială ca conștiință pură. În contrast cu aceasta, în experiențele stărilor relative sau de veghe, mintea rămâne tot timpul ignorantă la natura sa esențială.
Necunoscând natura sa universală, nemarginită, individul se identifica cu experiența tributelor sale relative și aceasta dă naștere unui simț al lui “al meu” și “mie” și de aici frica de a nu pierde ce este “al meu” sau ceea ce mi se cuvine “mie”. Ignoranța propriei universalități este în cele din urmă sursa îngustimii minții și a suferinței.
Rhoda F. Orme Johnson spune că atunci ” Când un individ a avut experiența repetată a conștiinței transcendentale pentru un timp alternând cu stările de veghe, vis și somn profund, sistemul nervos devine obișnuit cu menținerea conștiinței transcendentale împreună cu aceste stări și starea de conștiință cosmică începe să se dezvolte.”
Starea de conștiință cosmică – spune autoarea – se atinge prin abilitatea de a menține natura nelimitată, fericită a conștiinței pure împreună cu gândurile, activitatea, și chiar cu somnul profund, astfel încât cel care experimentează operează pe un fundal de plenitudine și fericire interioară, de “bucurie eternă”. Această stare nu este un concept ci o stare fiziologică cu o bază experimentală.
Deoarece natura esențială a Sinelui este transcendentală sau dincolo de activitate , acesta este”martorul liniștit al oricărui lucru” . Individul care este stabilit în conștiința cosmică este martorul liniștit și inocent a tot ce se întamplă prin el: el este un mijloc prin care natura împlinește țelul evoluției sale. Acțiunile sale sunt un răspuns la nevoile timpului. Foarte natural el execută acțiunile care rezultă în orice fel de bine
În conștiința cosmică, sistemul nervos are capacitatea de a menține starea invariabilă (absolută) cu cea variabilă (relativă). Este experimentat, în mod natural, un spațiu dintre fericirea interioară absolută, infinită, neschimbătoare a Sinelui, psihicul cosmic și câmpul permanent schimbător, finit al vieții individuale. Progresul dincolo de conștiința cosmică implică rafinarea treptată a experiențelor valorilor exterioare ale vieții și îmbogățirea experiențelor noastre prin percepția ce are loc între aceste stări opuse este doar o chestiune de timp.
Dacă percepția este cultivată pas cu pas, astfel încât să poată percepe zona dintre relativul grosier și relativul cel mai rafinat, până la punctul de joncțiune cu absolutul, aceasta dă naștere unei alte stări de conștiință, denumită “conștiință divină” pentru că atunci când percepția creației devine foarte rafinată, aprecierea Creatorului devine bazată pe percepția directă. La acest nivel, individul devine capabil să perceapă și astfel să aprecieze întreaga gamă a creației, ca și mecanismele creației văzute la punctul de joncțiune dintre creație și sursa sa nemanifestată, psihicul cosmic. Ca rezultat, valurile iubirii și devoțiunii se înalță pentru armonia, diversitatea, grandoarea și ordinea perfectă a naturii.
Modificarea percepției care apare în această etapă este datorată substanțelor noi produse de sistemul digestiv – soma – din momentul în care a fost obținut un sistem nervos lipsit de stresuri în conștiința cosmică.
“Această stare a vieții într-un non-atașament perfect este bazată pe conștiința fericirii absolute, prin virtutea căreia calitătile inimii au obținut dezvoltarea completă. Deci iubirea universală domină inima … oceanul liniștit al fericirii începe să se înalțe în valuri de devoțiune. Inima, în starea sa de eternă bucurie, începe să se reverse și aceasta începe să adune toate lucrurile împreună și să elimine golful separării dintre Sine și activitate. Începe să se dezvolte în Sine unirea întregii diversităti.” (Maharishi, 1969, p. 307)
Dacă individul aflat în conștiința cosmică efectuează activitațile care angajează cele mai rafinate simțăminte de servitudine, reverență și iubire, aceasta ajută ca percepția să devină atat de rafinată încât să poată aprecia valorile cele mai rafinate ale fiecărui obiect al percepției, împreună cu conștiința nemarginită. Astfel de experiențe ajută la intarirea sistemului nervos pentru a funcționa mult mai integrat la cele două nivele. Ca rezultat, separarea dintre Sine și existența obiectivă este dizolvată aproape complet.
Ultimul pas al dezvoltării consta în conștientizarea dispariției separării dintre cunoscător (Sine) și obiectul cunoașterii (realitatea exterioară). Provenind din aceeași sursă, ambele au aceeași natură și la acest nivel al creației, ele sunt identice. Cu timpul, funcționarea fiziologică devine atât de rafinată încât valoarea cea mai rafinată a percepției se ridică la nivelul valorii infinite a percepției. Spațiul dintre aspectul relativ și absolut al vieții, care este aproape trecut în conștiința divină, este eliminat complet și întreaga viață cosmică este realizată, a nu fi nimic altceva decat Sinele ce funcționează în el Însuși. De aceea putem numii acest tip de conștiință: “conștiința unității”.
În conștiința unității ambele realități, interioară și exterioară sunt observate în termenii Sinelui universal – psihicul cosmic. De asemenea, fazele dezvoltării în însăși conștiința unității. În faza inițială a conștiinței unității, doar obiectul primar al percepției este experimentat în termenii Sinelui. Gradat, obiectele secundare și terțiare ale percepției devin, de asemenea, experimentate în termenii Sinelui, până când toate valorile percepției sunt experimentate ca fiind nimic altceva decât Sinele, psihicul cosmic.
Această stare a conștiinței reprezintă întregimea fundamentală sau unitatea vieții.
“La acest nivel al psihismului lumina cunoașterii se intensifică subit, izbucnind și decantându-se în sentimentul copleșitor, unic și indestructibil al prezenței de sine : al prezenței de sine în lumea și prin lumea care ‘prinde deodata chipul’ înspăimântător de clar al Sinelui. Tot ceea ce este ‘se preschimbă în sine’: sinele își descoperă ființa aici și pretutindeni…” (p104) Mircea Corneliu – Intercomunicare.
Conform lui Hegel, această unificare reprezintă scopul fundamental al cunoașterii umane, pentru că permite individului să: “…înlature din lumea obiectivă, care stă în fața noastră, ciudățenia sa și așa cum se spune, să ne regăsim în ea ca acasă: ceea ce nu înseamnă altceva decăt să aducem lumea obiectivă înapoi … la sinele nostru cel mai interior.”
Fiecare trece prin acest proces în propriul mod, ca rezultat al percepției sale față de Divinitate și tot ceea ce-l înconjoară. Arhetipul în sine nu are nicio putere magică, este un simplu conținut mental. Arhetipul divinității, al Totalității, fiind cel mai important este ultimul conținut conștient și este însoțit de cel mai intens activism energetic emoțional.
Acesta este un fenomen uman și nu are legătură cu misticismul. Omul este inzestrat cu toate “mecanismele” pentru a putea ajunge la capătul procesului de individuare. Odată conștientizat acest ultim conținut mental, omul poate transcede mintea, ajungând la spațiul spiritului pur, trans-conceptual.
Inteligența omului este echipată de la origine pentru o cunoaștere infinită și poate să sesizeze ansamblul mecanismelor care guvernează viața. Puterea inteligenței umane desfășurate în totalitate se poate, probabil, întinde la totalitatea universului.
Citându-i pe L.Pauwels si J.Bergier „această putere se oprește acolo unde inteligența ajunsă la capătul misiunii ei, presimte că mai e „ceva” dincolo de univers. Aici conștiința analogică își pierde orice posibilitate de funcționare. Nu există în Univers modele de ceea ce se află dincolo de Univers. Această poartă de netrecut este accea a Împărăției lui Dumnezeu”.
Maslow (2007) în urma studiilor efectuate, a reușit să ofere câteva trasături specifice unei persoane auto-realizate :
1. O percepție superioară a realității – sunt capabili să perceapă lumea, oamenii din jur înrt-un mod clar și obiectiv. Ei văd realitatea asa cum este, nu cum ar vrea ei să fie.
2. O mai mare acceptare a celorlalți, a naturii și a lui însuși – acceptă atât calitățiile cât și defectele proprii sau ale altora, fără a se simții vinovați de ceea ce simt.
3. Spontaneitate, simpatie și naturalețe – are un comportament direct, deschis, natural, ne fiind bazat pe un rol social, mascat de persona.
4. Centrarea pe probeme – conștientizează că au o misiune de îndeplinit în viață și își concentrează întrega energie pentru îndeplinirea ei. Această chemare fiind esențială pentru a te realiza, iar dedicarea lor totală pentu scopul urmări îi ajuă la implinirea metanevoilor.
5. Nevoia de intimitate și independență – persoanele armonioase, nu numai că nu sunt instare să se izoleze de ceilalți fără efecte dăunătoare, dar au nevoie de solititudne. Pentru a-și atinge scopurile au nevoie de ei înșiși, nu de ajutorul celorlalți. Datorită acestei independențe pot fi vazuți ca fiind reci, neprietenoși, dar ei sunt pur și simplu mai autonomi decât omul obișnuit și nu solicită sprijin de la alți oameni.
6. Bogația crescută a reacțiilor emoționale – chiar și cele mai obișnuite și comune experiențe pot fi trăite la un nivel înalt de încântare. Ei percep realitatea în continuă schimbare și deci totul este nou, provocând o stare de admirație față de orice experiență.
7. Experiențele de vârf sau mistice – acestea au perioade de extaz intens, de încântare în care ego-ul este transces, în timpul acestor stări, ele se simt atotputernice, având deplină încredere în sine. Maslow spune că orice experiență care se îndreaptă spre ceva perfect, tinde să producă o experiență de vârf.
8. „Identificare” crescută cu umanitatea – își manifestă permanent dorința de a-i ajuta pe oameni și chiar dacă adesea sunt dezamăgiți de comportamentul, atitudinile celor din jur, nu încetează niciodată sa-i ajute; având atitudinea de frate mai mare, în cadrul interacțiuniilor sociale.
9. Îmbunătățirea relațiilor interpersonale – are un cerc restrâns de prieteni, dar caracterizat de o relație profundă și intensă. Atrag adesea admiratori, discipoli, în astfel de relații , legăturiile fiind în general unilaterale, admiratorul cerându-i acestuia mai mult decat poate/ vrea sa-i ofere.
10. Structură democrtică de caracter – acestea sunt foarte tolerante, acceptă pe oricine, nu au prejudecăți rasiale, religioase sau sociale ; sunt dornice să asculte orice persoană de la care pot învăța ceva, iar față de cei mai puțin educați nu adoptă o atitudine de om superior ci îi tratează la fel ca și pe ceilalți.
11. Creativitate mult crescută – chiar daca nu sunt toți artiști sau scriitori, chiar dacă nu produc creații artistice ei sint creativi în domeniul de activitate. Asta nu înseamnă ca nu greșesc, fiind conștienți ca „cine nu creează nu greșește”
12. Rezistența la enculturație – după cum am văzut, sunt persoane independente, ca urmare se sunt liberi să nu adere la un mod de gandire prestabilit; nu se răzvrătesc împotriva normelor sociale, chiar dacă le consideră ne constructive în unele situații, deoarece aceștia sunt conduși de propriul sine și nu de legile culturii în care trăiesc.
Maslow spune că aceste persoane cu toate ca pot părea ca fiind „sfinți în viață” , ele îmbină binele și raul și le transced. Față de persoanele obișunite, aceste persoane conștiente de Sine lasă să se manifeste toate stările tensionate prin care trec, ne refuzându-le.
Bibliografie:
Brazdau,Ovidiu – Experienta Constientizarii. Teorii si cercetari modern privind starile de constienta, Ed. Info-Sanatate, Bucuresti, 2010
Brazdau, Ovidiu – Coeficientul de constientizare. The Consciouness Quotient (CQ) & The CQ Inventory –Theory and Research-, Ed. Info-Sanatate, Bucuresti, 2011
Maslow, Abraham H. – Motivatie si personalitate, Ed. Trei, Bucuresti, 2007
Hawkins, David R. – Transcederea Nivelurilor Constiintei. Scara spre iluminare, Ed. Cartea Daath, Bucureti, 2007
Hawkins, David R. –Sinele: realitate si subiectivitate, Ed. Cartea Daath, Bucureti, 2006
Wilber, Ken – O scurta istorie a tuturor lucrurilor, Ed. Elena Francisc Publishing,Bucuresti, 2015
Wilber, Ken – Fara granite. Abordari orientale si occidentale ale dezvoltarii personale, Ed. Elena Fancisc Publishing, Bucuresti, 2005
Previous answers to this question
This is a preview of an assignment submitted on our website by a student. If you need help with this question or any assignment help, click on the order button below and get started. We guarantee authentic, quality, 100% plagiarism free work or your money back.
Get The Answer